Cum să devenim prosperi

La fel ca orice om, poţi folosi legile universal valabile ale gândirii şi credinţei pentru a prospera şi a creşte în orice privinţă. Ofera tot ce ai mai bun, adică fii atent, amabil, prietenos şi sociabil faţă de oamenii din anturajul tău, întâmpină-i cu bunătate şi iubire.


În urmă cu câţiva ani, un comerciant de articole de papetărie îmi spuse, plin de reproş, că se ruga pentru succes, belşug şi bunăstare, dar nu obţinea nici cel mai neînsemnat rezultat în această direcţie. În curând am descoperit că, în realitate, se lăuda cu sărăcia sa ca şi cu o virtute, iar pe de altă parte, atribuia vina pentru situaţia sa penibilă presiunii impozitelor şi, în general, întregului sistem politic. Se considera o victimă a societăţii „stricate” şi a circumstanţelor pur exterioare.
I-am explicat că prin permanenta sa văicăreală şi gălăgie nu face decât să-şi înrăutăţească situaţia financiară. I-am spus că subconştientul său amplifică exact ceea ce el gândeşte şi crede zilnic.
La recomandarea mea, şi-a modificat conţinutul gândurilor şi al credinţei. De mai multe ori pe zi afirma plin de convingere: „Afacerea mea este afacerea Domnului şi afacerea Domnului creşte şi înfloreşte. Percep belşugul divin din jurul meu şi puterea divină din interiorul meu. Această putere acţionează acum şi aici. Sunt deschis pentru evoluţie și bunăstare. În magazinul meu intră oameni care prosperă, iar eu, de asemenea, prosper cât se poate de bine. Din tezaurul spiritului infinit, bogăţiile Domnului, interioare şi exterioare, curg spre mine din belşug”.
Adevărurile simple ale acestei rugi modeste au început să dea roade în viaţa sa. Afacerea prosperă şi după câteva luni situaţia sa financiară se îmbunătăţise mult. Omul a recunoscut că secretul, cheia succesului financiar constă în închipuirea plastică a bogăţiilor Domnului.

Idei forță
1. Evoluţia înseamnă sporirea a tot ce este bun în toate domeniile şi în toate privinţele pentru tine şi pentru toţi oamenii cu care ai de-a face.
2. Nu vorbi de sărăcia sau boala altor oameni – fără discuţie că aceste stări vor pătrunde în propria ta viaţă. Dimpotrivă, afirmă cu profundă convingere că Dumnezeu te lasă să prosperi, pe tine şi pe ceilalţi, pe orice cale imaginabilă. Nu te mai gândi nici la dificultăţile financiare. Îndreaptă-ţi mai degrabă atenţia asupra bogăţiilor tale interioare şi exterioare, care te înconjoară într-o abundenţă dorită de Domnul.
3. Bucură-te sincer de norocul, succesele şi bogăţiile oamenilor din anturajul tău. Fii fericit când realizezi că alţi oameni fac vizibile bogăţiile Domnului, căci în felul acesta atragi beneficii de toate felurile asupra ta. Gândirea ta este creatoare şi ceea ce gândeşti despre alţii valorifici pentru tine însuţi.
4. Concentrează gândirea ta asupra a ceea ce ai dori să fii, să faci sau să ai. Fii convins că înţelepciunea subconştientului tău te va sprijini. Nu te îndepărta de dorintele tale şi atunci subconştientul tău le va dezvolta şi le va face sesizabile în viaţa ta.

(Fragmente din cartea „Practica gândirii pozitive”, autor Joseph Murphy)