Iubirea si Intelepciunea sunt cele doua aspecte spirituale fundamentale care daca se impletesc armonios in fiinta umana o aduc pe aceasta in comuniune cu Dumnezeu. In aceasta directie Domnul Iisus ii spune lui Nicodim in Marea Evanghelie a lui Ioan. Vol 1, capitolul 21:
„Adevar iti spun, Dumnezeu este Iubirea si Fiul este Intelepciunea. Dumnezeu a iubit atat de mult aceasta lume, incat i-a daruit pe unicul Sau Fiu, adica Intelepciunea care izvoraste in mod etern din El Insusi, pentru ca oricine crede in El sa devina nepieritor si sa aiba viata vesnica. Spune-Mi, intelegi tu aceasta?”
Caci adevara misiune a omului pe pamant este sa ajunga la comuniunea profunda cu Dumnezeu Tatal. Misiunea Fiului omului. Cel care nu vrea sa-L recunoasca pe Domnul poarta deja in el condamnarea. (Ioan III, 16-21) Dar pentru aceasta este necesar ca omul sa aleaga mereu adevarul si lumina pentru a se pastra in aceasta comuniune cu Dumnezeu si in aceasta conditie de copil al lui Dumnezeu.
„(16)Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.
(17) Dumnezeu, intr-adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El.
(18) Oricine crede in El, nu este judecat; dar cine nu crede, a si fost judecat, pentru ca n-a crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu.
(19) Si judecata aceasta sta in faptul ca, odata venita Lumina in lume, oamenii au iubit mai mult intunericul decat lumina, pentru ca faptele lor erau rele.
(20) Caci oricine face raul, uraste lumina si nu vine la lumina, ca sa nu i se vadeasca faptele.
(21) Dar cine lucreaza dupa adevar, vine la lumina, pentru ca sa i se arate faptele, fiindca sunt facute intru Dumnezeu.” (M.E.I., vol. 1, cap.21)
Aceste aspecte nu sunt foarte usor de inteles, asa cum dificil de inteles a fost si pentru Nicodim, caruia Iisus i-a explicat pe larg aceste aspecte. Nicodim I s-a adresat lui Iisus astfel:
„Mi se pare ca ar trebui sa inteleg, dar de fapt, nu inteleg. Cel putin daca as putea sa inteleg ce inseamna acest Fiu al omului, dar iata ca acum imi vorbesti si despre un Fiu unic, pe care Dumnezeu, din iubire pentru noi, L-a daruit lumii. Fiul omului si Fiul lui Dumnezeu sunt una si aceeasi persoana?”
Iata in continuare explicatia primita de Nicodim de la Iisus :
„Tu vezi ca am un cap, un corp, maini si picioare. Capul, corpul, mainile si picioarele sunt carnea; ceea ce este din carne este carne. Dar in Fiul omului, carnea este salasul intelepciunii lui Dumnezeu; iata cine este Fiul unic al lui Dumnezeu. Dar nu Fiul lui Dumnezeu, ci Fiul omului va fi inaltat in desert la fel ca si sarpele lui Moise si aceasta ii va soca pe multi! Insa celor care nu vor fi indignati si care vor crede si vor fi credinciosi Numelui Sau, El le va da puterea de a fi numiti copiii lui Dumnezeu in Imparatia Sa fara de sfarsit.”
De asemenea Domnul Iisus ii puncteaza lui Nicodim importanta credintei :
„Nu trebuie sa te astepti la o judecata a lumii, la un razboi, la o maree imensa sau la un foc din ceruri care sa cada asupra paganilor, pentru ca Dumnezeu nu si-a trimis unicul Fiu (Intelepciunea divina) pe pamant (in trupul Fiului omului) pentru a judeca lumea, ci pentru a o mantui. Cu alte cuvinte, pentru ca trupul din carne sa nu mai piara, ci sa renasca odata cu spiritul la viata vesnica. (Carnea nu semnifica aici atat carnea trupului fizic, cat mai degraba dorintele carnale ale sufletului). Dar pentru a ajunge acolo, credinta trebuie sa elibereze carnea de puternicele sale pofte materiale; credinta in Fiul omului, nascut din Dumnezeu cel vesnic si venit in aceasta lume pentru ca oricine crede in Numele Sau sa primeasca viata eterna.
Cel care va crede in El, fie el evreu sau pagan, nu va fi judecat si nu va pieri. Dar cel care se va impotrivi Fiului omului si nu va crede in El este deja judecat, pentru ca judecata omului este faptul ca el nu poate sau nu doreste sa-L recunoasca pe Fiul omului, ridicandu-se – din orgoliu – impotriva Numelui Sau. Intelegi tu aceasta? Acum ti-am explicat intr-un mod cat se poate de clar”.
Un alt aspect adesea neinteles sau inteles gresit este cel de „judecata”. Chiar Nicodim in discutia sa cu Iisus se plange ca nu intelege aceasta :
„Da, da, inteleg pe jumatate sensul discursului Tau, foarte elevat din punct de vedere spiritual, dar mi se pare ca vorbesti totusi degeaba atat timp cat acest Fiu al omului, in care salasluieste plenitudinea intelepciunii lui Dumnezeu, nu este aici, iar Tu nu vrei sau nu poti preciza cand si unde va veni.
Iata de ce aceasta condamnare, care consta pur si simplu in necredinta, mi se pare absolut enigmatica! Iar daca judecata lui Dumnezeu nu inseamna nici razboi, nici ciuma, nici inundatie, nici focul cerului, ci doar lipsa de credinta, iti marturisesc, draga Invatatorule, ca eu tot nu Te inteleg! Caci cel care nu intelege unul sau doua concepte ale unui discurs, nu intelege de fapt discursul intreg! Ce vrea sa insemne „judecata” Ta, ce intelegi Tu prin acest concept?”
In imensa sa iubire si compasiune Iisus ii explica lui Nicodim in ce consta de fapt „judecata”, precum si legatura dintre faptele omului si credinta acestuia :
„Vezi tu, judecata este lumina lui Dumnezeu venita din ceruri in aceasta lume. Dar oamenii care vin din intuneric si sunt asezati in lumina, prefera mai degraba bezna lor decat lumina lui Dumnezeu pe care o au in fata ochilor. Faptul ca oamenii nu doresc lumina dovedeste ca faptele lor sunt rele.
Unde poti gasi credinta perfecta, daca nu acolo unde oamenii care sunt cu adevarat drepti, au un respect profund pentru Dumnezeu in aceasta lume? Cine isi iubeste aproapele daca stie ca nu are nimic de castigat din aceasta? Unde sunt cei care isi iubesc sotiile pentru fecunditatea lor? Lor le plac prostituatele si pacatuiesc cu acestea complet lipsiti de pudoare, desi cel care idolatrizeaza desfranarea si pacatuieste astfel comite un adevarat sacrilegiu, care este cel mai mare rau dintre toate. Oare isi dezvaluie hotul furtul si fura el la lumina zilei?
Vezi tu, toti cei care au intentia de a face rau, aleg sa faca rau. Cei care iubesc raul si care fac rau sunt dusmanii luminii, pe care o urasc. Ei fac totul pentru a se opune luminii, pentru ca actiunile lor rele sa nu fie aduse la lumina, caci ei stiu foarte bine ca atunci ele ar fi recunoscute si condamnate.
Iata ce este judecata, dar ceea ce tu intelegi prin judecata nu este o judecata, ci condamnarea care urmeaza judecatii. „
De asemenea un aspect important este cel al alegerii pe care omul o face cu inima lui si care se reflecta apoi in propriile fapte. Privind lucrurile din aceasta perspectiva notiunea de „judecata” apare mult mai clar ca fiind pur si simplu o consecinta fireasca a faptelor omului:
„Daca esti un indragostit caruia ii place sa iasa noaptea, judecata sufletului tau este ca tu preferi noaptea in locul zilei, dar daca te lovesti sau cazi intr-o groapa din cauza intunericului, aceasta nu este o judecata, ci urmarea logica a judecatii, a faptului ca tu preferi noaptea in locul zilei.
Daca esti insa prietenul zilei si al adevarului lui Dumnezeu, vei actiona in conformitate cu adevarul divin. Vei dori atunci ca actiunile tale sa fie aduse la lumina zilei, in fata tuturor, pentru ca stii ca faptele tale – facute la lumina adevarului – sunt drepte si bune si merita sa fie recunoscute si recompensate.
Cel care este prietenul luminii se deplaseaza ziua si nu noaptea. El recunoaste imediat lumina, pentru ca el provine din lumina si aceasta lumina se numeste credinta inimii. Cel care crede in Fiul omului, care crede ca Fiul omului este lumina lui Dumnezeu, poarta deja viata in el. Dar cel care nu crede aceasta, poarta deja judecata asupra lui si aceasta judecata este exact lipsa lui de credinta. „
Acest articol este extras din cartea Marea Evanghelie a lui Ioan. Vol. I scrisa de Jakob Lorber si aparuta la Editura Deceneu.