Ne-am intrebat poate uneori ce inseamna a fi o fiinta desavarsita din punct de vedere spiritual; cum este divnitatea? Si in mintea celor mai multi dintre noi se contureaza imaginea a ceva extraordinar, pur si atat de nepamantean. Cel mai adesea , ne reprezentam inlauntrul nostru ceea ce este divin tocmai prin contrast cu ceea ce este uman, efemer si imperfect. Facand aceasta e ca si cum ne „linistim” noi pe noi insine ca asa ceva – indumnezeirea – nu este cava accesibil aici, pe pamant, ca fiinta umana, si astfel continuam sa ne ducem viata obisnuita, „netulburati” de idealuri prea inalte. Iar fiintele exceptionale din punct de vedere spiritual le consideram exceptii de la „umanitatea” noastra obisnuita.
Privind mai profund ne dam seama insa ca poate exista o impletire armonioasa intre latura nostra umana si cea divina, o crestere fireasca a ceea ce este etern si pur tocmai avand ca punct de pornire ceea ce este atat de uman si supus greselii, intocmai precum o minunata floare de lotus ce creste avandu-si radacinile in noroi.
In aceasta directie avem un model extraordinar in insusi Domnul Iisus Christos. Iata un citat elocvent din cartea lui Jakob Lorber, Copilaria lui Iisus:
Domnul: „Pentru a intelege corect cuvintele scripturii: Si a sporit in mila si intelepciune in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, trebuie sa ni-l inchipuim pe Iisus ca pe un om, in care s-a intemnitat, aparent in mod pasiv, divinitatea vesnica, unica precum este intemnitat spiritul in fiinta oricarui om (ca scanteie divina in om). Ceea ce trebuie sa faca insa orice om dupa randuiala divina pentru a face ca spiritul din el sa fie liber a trebuit sa faca cu toata seriozitatea si omul Iisus, pentru a face libera fiinta divina din el. Sufletul lui Iisus a fost cel al oricarui om si a fost plin cu atat mai mult de slabiciuni cu cat spiritul divin atotputernic trebuia sa-si puna Lui insusi cea mai puternica stransoare pentru a putea fi tinut in sufletul sau. Deci sufletul lui Iisus a trebuit sa reziste el insusi la cele mai mari ispite, sa se renege pe el insusi, pentru a lua stransoarea spiritului Sau, sa se intareasca astfel pentru libertatea suprema a spiritului tuturor spiritelor si astfel sa devina pe deplin una cu el. Si anume in aceasta a constat si cresterea intelepciunii si milei sufletului lui Iisus in fata lui Dumnezeu si a oamenilor, astfel ca spiritul divin sa se contopeasca din ce in ce mai mult cu sufletul Sau divin, care era adevaratul Fiu.”
C.I., cap. 298, 1, 4-7, 17-19
Ne-am intrebat poate cum a fost viata lui Iisus, cum s-a format El ca om si Dumnezeu, prin ce incercari a trecut si ce slabiciuni umane a avut de depasit. Iata ce gasim in legatura cu aceasta tot in cartea Copilaria lui Iisus:
„Oare cum a fost viata lui Iisus de la varsta de doisprezece ani pana la varsta de treizeci de ani? El simtea deja in sine tot mai puternica atotputernicia lui Dumnezeu. El realiza astfel in sufletul Sau ca tot ceea ce cuprinde nemarginirea trebuie sa i se supuna la un singur semn si intr-un mod neconditionat. In sufletul Sau, El simtea uneori o mare dorinta de a domni peste tot ceea ce exista. Ispitele care apareau uneori in sufletul Sau erau mandria, dorinta de a stapani, tentatia pentru o viata de lux si in bunastare, pofta instinctuala de femei si multe altele. Dar, la toate aceste ispite, El s-a opus cu toata puterea sufletului Sau pentru ca, totodata, El isi dadea seama ca aceste porniri primare sunt aducatoare de moarte spirituala. Mandria El si-a distrus-o prin smerenie; dar ce leac amar a fost acesta pentru Cel care, desi era stapanul lumii, totusi nu trebuia sa spuna despre nimic ca „este al Meu!” Ispita de stapani, El si-a infranat-o printr-o daruire totala, plina de sacrificiu fata de oameni. Mai presus de orice, El a renuntat la libertatea Sa, desi ii venea tare greu, lucrand intocmai ca un sclav plin de iubire, pentru oameni, si a acceptat tot ceea ce a fost necesar sa faca. Ispita Sa cea mare pentru o viata de lux si placuta a combatut-o prin posturi lungi si dese. Astfel, El a triumfat si asupra acestei ispite prin vointa de nezdruncinat a sufetului Sau. Pofta instinctuala de femei, El a strivit-o printr-o activitate frenetica neincetata, prin rugaciuni si cautand prezenta unor barbati intelepti. In aceasta directie se pare ca El a avut mult de luptat, pentru ca, atat infatisarea Lui, cat si felul cum vorbea, erau foarte atragatoare, iar cele cinci fete ale lui Cyrenius, care erau deosebit de frumoase, se indragostira toate de El si se luau la intrecere sa-i fie pe plac. Aceasta iubire a celor cinci fete Ii placea foarte mult.
Pentru ca El sesiza imediat rautatea oamenilor, siretenia, prefacatoria, decaderea si egoismul, este de la sine inteles ca in El apareau uneori reactii puternice; dar El imediat se stapanea si, de cele mai multe ori ii trata pe oameni cu iubire si ingaduinta. Astfel, El a practicat toata viata renuntarea de sine, pentru a putea restabili prin exemplul Sau viu ordinea divina pe pamant. Stiind toate acestea, intelegem cum si-a petrecut Iisus cei optsprezece ani, luptand, atunci cand a fost cazul, cu tot felul de ispite, pe care le-a infrant. Aceasta lupta a Sa a fost dusa spre binele tuturor, asa cum reiese si din discutiile ce au fost purtate cu inteleptii in timpul celor trei zile de sedere la Templu.”
C.I., cap. 299, 2-18
Pana acum ne-am aplecat privirea asupra laturii umane a lui Iisus, asupra vietii lui aici pe Pamant. Sa cautam in continuare sa patrundem in dimensiunea lui spirituala, divina.
Iata ce spune evanghelistul Ioan in lumea spirituala referitor la Iisus (citatul este din lucrarea Soarele spiritual a lui Jakob Lorber):
„Iisus este ceva atat de covarsitor de mare, incat, atunci cand ii este rostit numele, tresare in mare veneratie intreaga nesfarsire. Cand spuneti Dumnezeu, numiti fiinta cea mai inalta, insa o numiti in nesfarsirea Ei, pentru ca umple intregul univers si actioneaza cu forta Sa nesfarsita de la eternitate la eternitate. Dar spunand Iisus numiti desavarsitul, maretul, adevaratul centru al lui Dumnezeu, sau mai clar spus: Iisus este adevaratul Dumnezeu ca om, din care reiese toata dumnezeirea care umple nesfarsirea, ca spirit al puterii sale nemasurate asemanatoare razelor care vin de la soare. Iisus este sensul intregii dumnezeiri sau, altfel spus, in Iisus se gaseste dumnezeirea in deplinatatea Sa materiala.”
S.Sp., vol. 2, cap. 13, 2-3
De asemenea in Marea Evanghelie a lui Ioan, volumul 4, gasim urmatoarea referire:
Iisus: ,,Eu sunt pretutindeni Sinele etern, dar aici, cu voi, Ma aflu in eternul Meu centru existential, in care intreaga imensitate se pastreaza in veci aceeasi, mereu si mereu, in nemarginirea ei vesnica. Eu locuiesc dintotdeauna in esenta Mea de nepatruns si in nepatrunsa Mea lumina din Mine. Dar, de dragul oamenilor de pe pamant, am iesit din esenta Mea si din lumina Mea de nepatruns, pentru ca acum, in chiar aceeasi esenta si in chiar aceeasi lumina, care si pentru cei mai puri ingeri din eternitate sunt de nepatruns, sa Ma cobor pe acest pamant si sa Ma arat acum voua, oamenilor, in asa fel incat sa puteti suporta lumina Mea si sa puteti veni la Mine si sa Ma cunoasteti.”
M.E.I., vol. 4, cap. 122, 7-8
Iata cum fiinta divina a lui Iisus este o dovada a faptului ca Dumnezeu se poate manifesta pe deplin intr-o fiinta umana, in toata deplinatatea Lui. In Marea Evanghelie a lui Ioan, volumul 5 gasim in acest sens urmatorul pasaj:
Arhanghelul Rafael catre conducatorii esenieni convertiti: „Pastrati acest nume care este Iisus, si care inseamna Puterea lui Dumnezeu,iar muntii trebuie sa se dea la o parte din fata voastra si furtunile sa inceteze, daca transformarea vietii voastre arata ca sunteti demni de acest nume. Caci acesta este adevaratul nume al lui Dumnezeu aparut din iubirea lui vesnica, in fata caruia se inchina tot ce exista in ceruri, pe pamant si sub pamant!”
M.E.I., vol. 5, cap. 84, 3
Aceste cateva citate referitoare la Iisus ca om si Dumnezeu pot constitui un punct de plecare pentru o introspectie personala in care sa ne intrebam la modul sincer si profund in ce masura, noi ca fiinte umane create „dupa chipul si asemanrea lui Dumnezeu” cautam sa facem tot ceea ce tine de noi insine pentru ca acest „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu” sa fie un fapt viu dovedit de intreaga noastra fiinta si nu doar un citat binecunoscut din Biblie.
Acest articol este extras din cartea Noile revelatii (volumul I) scrisa de Jakob Lorber si aparuta la Editura Deceneu.