prima pagina despre noi
Click aici pentru a efectua o comanda:
shopping
Toate cartile au 20% reducere
poza
Fragment din cartea: Poti avea totul
Autor: Arnold M. Patent

Adevaratul joc al vietii
Viata a fost adesea comparata cu un joc, iar aceasta analogie este utila. Si care este scopul oricarui joc? Sa te distrezi. Dar ca sa ne putem distra participand la un joc, trebuie mai intai sa invatam regulile si apoi, prin practica, sa le stapanim.
Exista cateva jocuri care se desfasoara simultan in societatea noastra. Cel mai popular este jocul competitiv, cu adversari. Toti am invatat regulile acelui joc si multi s-au descurcat foarte bine in a le stapani.

Dar, asa cum din ce in ce mai multi oameni isi dau seama, jocul competitiv nu e distractiv. Si multi prefera sa nu il joace. Pentru cei care au ales sa iasa din acest joc, s-a incercat modificarea catorva dintre reguli. Motivul pentru care aceste incercari nu au avut prea multe rezultate este acela ca noile reguli nu se mai potrivesc cu vechiul joc.

Solutia e mai simpla decat am putea crede, pentru ca exista un joc care este nu numai distractiv, dar in acelasi timp este si firesc pentru noi. Acesta este jocul sprijinului reciproc, adevaratul joc al vietii.

In aceasta carte voi descrie adevaratul joc si ii voi explica regulile. De indata ce esti de acord ca acesta este adevaratul joc si vrei sa inveti regulile si sa joci, nivelul de performanta pe care il vei obtine depinde de nivelul motivatiei tale.

In experienta mea din ultimii cincisprezece ani, imediat ce ti-ai luat angajamentul fata de tine ca vei juca adevaratul joc, Universul va inregistra acest angajament si iti va oferi un sprijin atat de generos, incat calitatea vietii tale se va imbunatati considerabil si va continua sa se imbunatateasca cu fiecare pas facut.

Nu exista nici o limita in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii vietii. Indiferent de cat de minunata poate parea ea la orice nivel atins, potentialitatea imbunatatirii exista intotdeauna, pentru ca jocul nu se termina niciodata.

Cand alegi sa joci adevaratul joc, iti acorzi placerea si bucuria ce provine din singurul joc ce ofera implinire fiecarui jucator. In acest joc al sprijinului reciproc, toata lumea castiga.

Pentru a stapani acest joc adevarat, vom incepe prin a ne familiariza cu terenul de joc. Astfel, mai intai voi descrie Universul, aceasta entitate mareata care este casa noastra si din care facem parte cu totii.

 

Fragmente
Hartă site Căutări frecvente prima pagină I despre noi I articole I cărţi I cum cumpăr I distribuitori I contact Copyright © 2007 Editura Deceneu